Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu a anunțat că o decizie finală în ceea ce privește situație sistemului de învățământ o să fie luată după data de 15 ianuarie. Până atunci se vor analiza toți factorii, iar orice scenariu este luat în calcul.
Sorin Cîmpeanu a declarat că pentru data de 11 ianuarie elevii o să înceapă din nou învățământul online, urmând ca după 15 ianuarie să fie luată o decizie finală în ceea ce privește redeschiderea școlilor. (CITEȘTE ȘI: CE SPUN SPECIALIȘTII DESPRE REDESCHIDEREA ȘCOLILOR? CÂND ESTE POSIBIL CA ELEVII SĂ SE REÎNTOARCĂ ÎN CLASE)
„Orice scenariu este deschis. Nu excludem absolut niciun scenariu – nici scenariul în care am putea avea o redeschidere în zone care înregistrează o incidenţă mai mică, nu excludem nici prioritizarea pe nivele de educație, nu excludem absolut niciun scenariu. Însă, fiind vorba de sănătatea copiilor, elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice, analiza trebuie făcută responsabil, cu datele pe masă, iar decizia trebuie luată de cei care au competenţă pe acest subiect”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Sorin Cîmpeanu a explicat că au fost stabilite mai multe criterii pentru luarea unei decizii referitoare la școli: evoluția situației epidemiologice după vacanța de iarnă, modul în care se desfășoară campania de vaccinare, situația cu elevii care nu au încă acces la educație online și modul în care vor proceda și alte state. După analiza tuturor acestor criterii o să fie luată o decizie, în a doua jumătate a lunii ianuarie. (VEZI ȘI: KELEMEN HUNOR, PREȘEDINTELE UDMR, VREA REDESCHIDEREA ȘCOLILOR ÎN IANUARIE)
„Așteptăm aceste rezultate în data de 15 ianuarie până la orele 16:00, le coroborăm cu evoluția epidemiologică, rata de infectare, după care, luând în considerare și măsurile adoptate de alte state care se confruntă cu aceeași problemă, luând în considerare problemele specifice sistemului de educație – și precizez că am cerut o altă raportare, cu termen 11 ianuarie, cu privire la estimările elevilor care se află în risc cu privire la modul de derulare a procesului de învățământ online.
În urma acestei analize, care trebuie să fie responsabilă, orice scenariu este deschis. Nu excludem absolut niciun scenariu – nici scenariul în care am putea avea o redeschidere în zone care înregistrează o incidenţă mai mică, nu excludem nici prioritizarea pe nivele de educație, nu excludem absolut niciun scenariu.”, a mai declarat ministrul la DIGI24.